Ce este ecumenismul?

Pr.Arsenie Boca:

Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Caderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apuslui. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa, fie ei: arhierei, preoti de mir, calugari sau mireni, inapoi la Sfanta Traditie, la Dogmele si Canoanele Sfintilor Parinti ale celor sapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Fereasca Dumnezeu!


Ecumenismul s-a născut în sânul Protestantismului la începutului secolului al XX-lea, ca un efort de redobândire a unităţii pentru o lume protestantă împărţită în nenumărate grupări şi ramificaţii. Ecumenismul nu are absolut nici o legătură cu ecumenicitatea şi catolicitatea Bisericii, care este pe deplin păstrată, atât geografic cât şi ecleziologic, în Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, adică Biserica Ortodoxă, care continuă să creadă ceea ce a fost crezut "întotdeauna, pretutindeni şi de către toţi." Existenţa ereziilor nu neagă nici unitatea, nici ecumenicitatea şi nici catolicitatea Bisericii. Biserica continuă să fie una şi universală. Erezii şi schisme ca "bisericile" "catolice" şi protestante ale Apusului sau cele anti-calcedoniene ale Răsăritului nu sunt bisericile locale autentice şi legitime ale acelor ţinuturi; aceste biserici redobândesc unitatea şi catolicitatea, devin adevărate biserici, doar atunci când sunt reintegrate în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe Soborniceşti (Catolice), care nu este doar adevărata Biserică, ci şi singura Biserică. Prin urmare, de la bunul lui început şi până în ziua de astăzi, aşa-numitul "Conciliu Mondial al Bisericilor", ca vehicul (purtător) al ecumenismului protestante, este, într-un adevărat sens ecleziologic, un "Conciliu Mondial al ereziilor şi schismelor." (Din concluziile conferintei teologice inter-ortodoxe "Ecumenismul: Origini. Asteptari. Demistificare" - 2004)

Bazele ecumenismului

Ecumenismul nu are nici o baza in traditia si istoria Bisericii Ortodoxe: nici un sfant ortodox nu a fost vreodata ecumenist, nu a participat la intalniri cu ereticii ca sa faca schimb de experienta, nu s-a rugat impreuna cu ereticii. Ba din contra, falsele "uniri" care s-au realizat in Istoria Ortodoxiei au fost anatemizate si cei care s-au opus tradarii au fost trecuti in randul sfintilor si cinstiti de poporul drept-credincios care nu s-a unit cu minciuna si a aparat dreapta si sfanta credinta ortodoxa cu pretul sangelui.

Canonul 45 al Sfintilor Apostoli

Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, impreuna cu ereticii rugandu-se, sa se afuriseasca numai; Iar de au dat lor voie, ca unor clerici a lucra ceva, sa se cateriseasca. - PIDALION (Carma Bisericii Ortodoxe)

 

 DESPRE ECUMENISM

Într-o zi din vara anului 1978 a venit la chilia Pr. Cleopa o delegatie de la Consiliul Ecumenic al Bisericilor de la Geneva, condusă de directorul acestei miscării. Redăm aici o parte din dialogul care a durat peste două ore.

Preotul: La ce ati venit voi la un cioban?

Delegatia: Noi n-am venit să vedem un om învătat aici. Am venit să vedem un om sfânt.

Preotul: Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru! N-auzi ce spune în biserică? Acela-i sfânt. Noi suntem praf si cenusă.

Delegatia: Noi credem că aveti o inspiratie de sus să vedeti în problema ecumenică, dacă noi cheltuim degeaba sau umblăm degeaba.

Preotul: Initiativa este bună în fond. Dar ia gânditi-vă! Ca să vă apropiati de noi, mai cu seamă de o Biserică traditională, ca Ortodoxia, câte vă trebuie! Căci Biserica dumneavoastră, protestantismul, este suspendată în aer si nu are temelie!

Delegatia: Dar de ce?

Preotul: Unde vă este Sfânta Traditie? Unde vă este cultul sfintelor moaste? Unde vă este cultul sfintelor icoane? Unde este cultul sfintilor si al îngerilor? Unde este venerarea Sfintei Cruci? Unde este supravenerarea Maicii Domnului? Unde sunt cele sapte Sfinte Taine, mijloace sfintitoare? Unde este ierarhia bisericească? Unde sunt sfintele canoane? Unde este practica Bisericii de 2000 de ani? Ati desfiintat totul si acum vreti să vă apropiati de noi? Este imposibil!

Noi avem puncte comune mult mai multe cu catolicii, decât cu protestantii, dacă ar fi să se ajungă odată la o unire. Voi, protestantii, sunteti la foarte mare distantă de noi. Aveti numai două Taine, si acelea nu ca Taine, ci numai ca simboluri: Botezul si Cina Domnului. La Cina Domnului faceti o masă comemorativă cu pâine si cu vin în cinstea lui Hristos, dar nu mai credeti că se preface pâinea si vinul în Trupul si Sângele Domnului.

Desi protestantii sunt multi - sunt vreo 400 de milioane -, iar catolicii sunt si ei vreo 750 milioane, noi ortodocsii suntem putini, însă suntem Biserică întreagă. Nouă nu ne lipseste nimic. Noi n-avem ce împrumuta de la protestanti sau de la catolici. Nimic, absolut nimic!

Biserica noastră o credem si o întelegem întreagă. Are toate dogmele drepte, toată traditia veche apostolică si sobornicească a Sfintilor Părinti. Si are toate canoanele, are toată traditia liturgică, canonică, dogmatică si istorică. Tot ce ne trebuie avem în Biserica Ortodoxă! Este Biserica cea adevărată, care a mers pas cu pas după traditia evanghelică, apostolică si sobornicească până în ziua de azi.

Delegatia: Si noi stim asta. De aceea vrem să ne apropiem de dumneavoastră. Dar initiativa noastră este bună?

Preotul: Este bună în principiu. Că vreti să fie o turmă si un păstor. Dar câti munti sunt de trecut între noi si dumneavoastră până atunci!

Delegatia: Dar cum putem să ne apropiem de Biserica dumneavoastră Ortodoxă?

Preotul: Unde vă sunt faptele? Că la voi este "Sola fide" - mântuirea numai prin credintă. Se poate una ca asta? Căci credinta fără fapte-i moartă. Si "Sola gratia", la calvini, mântuirea numai prin har.

Cum poate fi mântuirea numai prin har, dacă acelasi Apostol spune că toti vom sta înaintea divanului lui Iisus Hristos, ca fiecare să dea seamă de faptele cele bune si cele rele ale sale (II Cor. 5, 10), să ia fiecare răsplată după cum a lucrat? Si-n Sfânta Evanghelie ti se cer faptele si poruncile. Ai citit în Evanghelie: Iar de vrei să intri în viată, păzeste poruncile (Matei 19, 17).

Nu există credintă fără fapte, asa cum o credeti voi. Ziceti că faptele nu-s nimica... nu-i nimica postul. Unde vi-s posturile? Dumneavoastră puteti închide ochii si să treceti peste istoria de 2000 de ani a Bisericii, care-i necontestată?

Eu am fost anul trecut în catacombele Romei si am văzut începutul picturii bizantine. Sunt picturi si icoane din secolele I, II si III în catacombe; că de-acolo a pornit pictura bizantină. Catedralele din Ravena si din Venetia, din Constantinopol si din atâtea alte locuri, făcute de Sfântul Constantin cel Mare, de Justinian si de toti împăratii bizantini, sunt o mărturie peste veacuri.

Puteti să ziceti că nu le-ati avut si dumneavoastră 1517 ani, până când v-ati despărtit de catolici? Păi atunci cum, dacă v-ati uitat rădăcina, s-o uităm si noi? Cine-si uită rădăcina, se usucă si piere. Moare. Dumneavoastră trebuie să veniti înapoi la rădăcină. Va să zică, 1517 ani icoanele au fost bune în Biserică. Puteti să închideti ochii si să ziceti că Biserica n-a avut icoane de la început, de când era în fasă?

Uite, catedrale imense numai în mozaicuri si aur stau strajă si arată la toată lumea că Biserica a fost împodobită cu icoane din primele secole [...].

Delegatia: Discutie ca asta cu dumneavoastră, n-am mai avut niciodată, nicăieri, asa de adâncă.

Preotul: Noi avem izvoare de la Sfintii Părinti. Cu noi nu mai gătesti dacă începi. Avem de unde vă spune. Că voi numai în capul vostru rational credeti, că numai atât este teologia, cât o stiti voi aici. Dar izvoarele cele curate, grâul cel fără neghină si vinul cel fără apă, la Sfintii Părinti le găsiti. Citeste. Teologia noastră cea mai puternică a început din secolul I până în secolul V. Acolo sunt izvoarele cele mai curate, din care se adapă toate cunostintele teologice.

Delegatia: Dar atunci cum vedeti dumneavoastră ecumenismul si Miscarea Ecumenică Mondială ?

Preotul: Este nevoie mai întâi de multă rugăciune. Că fără Dumnezeu nu putem face nimic (Ioan 15, 5). Întâlnirile între Biserici sunt bune, evanghelice, căci astfel crestinii se cunosc bine unii pe altii si încetează ura confesională. Însă, de aici până la unire este departe ca de la pământ la cer, căci nici o Biserică neortodoxă nu va renunta la credinta ei ca să vină la Biserica Ortodoxă.

Delegatia: Atunci când credeti că se va împlini cuvântul Sfintei Evanghelii, ca să fie pe pământ o turmă si un păstor?

Preotul: Când toate popoarele crestine si necrestine vor veni la adevărata credintă ortodoxă în Dumnezeu, Cel în Treime lăudat si preamărit. Aceasta va fi numai la sfârsitul veacurilor, în felul în care numai singur Dumnezeu stie…
 


Extras din "Calauza in credinta ortodoxa" de Arh. Cleopa Ilie

 CATEVA MOTIVE PENTRU CARE AR TREBUI SA REFUZATI ECUMENISMUL:


- pentru ca n-o sa va mantuiti
- pentru ca asa spun Canoanele Bisericii
- pentru ca asa ne invata si Sfintii Apostoli, sa nu ne intovarasim cu ereticii
- pentru ca asa spun toti Parintii Bisericii Ortodoxe, unii dintre ei fiind Sfinti, ceea ce confirma veridicitatea cuvintelor lor
- pentru ca sa nu intrati sub anatema Sfintilor Parinti de la Soboarele Ecumenice
- pentru ca sa nu atrageti mania lui Dumnezeu
- pentru a dovedi ca sunteti tari in credinta, nu superficiali
- pentru a nu va face raspunzatori de sangele mucenicilor care s-a varsat pentru marturisirea credintei
- pentru a nu intampina mustrari si blesteme de la stramosii nostri, ortodocsi cu adevarat, ctitori de manastiri si marturisitori ai credintei
- pentru a nu da satisfactie celor care sapa la radacina credintei
- pentru respectul cuvenit unui Cleopa Ilie, Dumitru Staniloae, Iustin Parvu, Arsenie Papacioc, si altii ca ei
- pentru a nu va face partasi la o faradelege
- pentru a nu o ofensa pe Maica Domnului si pe Sfintii Parinti care au teologhisit dogmele credintei

Despre Ecumenism

 

Ecumenismul, un alt nume al lui Antihrist

 

 Semnul vădit al apropiatei naşteri [nu ştim ce semnifică, după Florin Stuparu, "naşterea"; moment fizic sau "apariţie", "manifestare publică", întrucît naşterea celui în care se va să sălăşlui Satana - a lui Antihrist - se pare că s-a produs de mai mult timp, înşişi rabinii cei mai de seamă ai jidovilor făcund aluzii concrete în acest sens - nota "Popas Alternativ"] a Antihristului celui mare este politica ecumenistă a Ortodoxiei oficiale, ecumenism care a ajuns „dogmă” (adică adevăr neschimbător) împotriva sfintelor dogme lăsate de Însuşi Hristos-Dumnezeu în vremea vieţii Lui şi apoi de Sfîntul Duh-Dumnezeu, prin Sfinţii Apostoli  şi prin Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Să vedem ce spun despre acest rău pe care îl trăim nemijlocit cîţiva dintre Sfinţii Părinţi ai vremii noastre. De pildă, Cuviosul Iustin Popovici:

„Ecumenismul e numele de obşte pentru creştinismele mincinoase, pentru «Bisericile» mincinoase ale Europei Apusene. În el se află cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul în frunte; iar toate aceste creştinisme mincinoase, toate aceste «Biserici» mincinoase, nu sînt nimic altceva decît erezie peste erezie.